Asociația Studenților
la Istorie „Dacia”
Cine suntem noi?
În urmă cu 18 ani, Asociația Studenților la Istorie „Dacia” era înființată de 5 studenți ai Facultății de Istorie. După aproape 2 decenii de la acel moment, ASID a ajuns să aibă peste 150 de voluntari, fiecare aducându-și propria contribuție pentru binele asociației și misiunea de voluntariat pe care cei 5 fondatori au întrezărit-o.
02
ORGANIZARE
01
CÂND AM
LUAT NAȘTERE
Toți voluntarii ASID sunt membri în unul dintre cele 6 departamente ale asociației, acestea având rolul de a șlefui talentele fiecărei persoane și de a le oferi un mediu în care pot să crească, ca voluntari și persoane. Cele 6 departamente sunt: Resurse Umane, Comunicare & PR, Design & IT, Administrativ, Conferințe și Proiecte și Fundraising. Toate departamentele colaborează la realizarea proiectelor întreprinse de asociație. Anul acesta, ASID organizează nu mai puțin de 9 proiecte.
Nu în ultimul rând, rolul ASID nu este doar cel de autodezvoltare și încurajare a membrilor săi să iasă din zona de confort, ci aceasta își propune să își reprezinte studenții și să faciliteze o mai bună funcționare a mediului academic. Totodată, asociația dorește să aducă istoria mai aproape de tinerele minți pe platformele sale de socializare.
03
SCOPUL NOSTRU
Departamentul
Administrativ
Departamentul de
Comunicare&PR
Departamentul de
Design&IT
Departamentul de
Fundraising
Departamentul de
Resurse Umane
Departamentul de
Proiecte și conferințe