Concept

Ghidul Voluntarului

Concept

În perioada 11.10-03.11.2021, Asociația Studenților la Istorie ”Dacia” a organizat „Academia de Voluntari”, proiect cofinanțat de Ministerul Tineretului și Sportului.

Proiectul „Academia de voluntari” a apărut ca urmare a identificării necesității creșterii nivelului de implicare al tinerilor în viața socială și în voluntariat. Prin intermediul acestuia, ne propunem să venim în ajutorul studenților universităților din București, indiferent de regiunea de dezvoltare, etnie, sex sau religie, care în urma unor sesiuni de workshop-uri, să dobândească un set de competențe pe care să le poată utiliza ulterior în îmbunătățirea nivelului de implicare al studenților în voluntariat, în cadrul unei tabere de 5 zile. Pentru a crește nivelul de implicare și de conștientizare al acestor aspecte, sesiunile de formare s-au bazat pe următoarele subiecte: Voluntariat și Teamwork, Educație Civică și Politici Publice.

Pentru a putea disemina rezultatele obținute și informațiile relevante din domeniu către un număr cât mai mare de studenți, a fost realizat prezentul ghid, prin sintetizarea și prezentarea informațiilor relevante în domeniu, ce are drept scop prezentarea informațiilor esențiale discutate în cadrul celor trei workshopuri( Voluntariat și Teamwork, Educație civică și Politici publice). Ghidul poate fi găsit AICI: Ghidul voluntarului