serata de craciun

Serata de Crăciun

Aflat la cea de-a X-a ediție, „Serata de Crăciun” este un proiect caritabil desfășurat de Asociația Studenților la Istorie „Dacia” pentru copiii a căror realitate este una lipsită de sprijinul material al familiei. Dorim să îndeplinim, cu ocazia sărbătorile de iarnă, măcar câteva dintre visurile copiilor aflați în plasament la Complexul de Servicii Sociale „Sfântul Nicolae”, prin desfășurarea unui program de strângere de fonduri și de produse (alimente, materiale școlare, dulciuri, hăinuțe și jucării).
Pentru a oferi celor mici clipe de bucurie, anul acesta Serata de Crăciun va cuprinde următoarele evenimente:

  • Donare de sânge (25 noiembrie – 8 decembrie)bonurile de masă oferite de Spitalul Floreasca vor fi donate „Complexului de Servicii Sociale Sfântul Nicolae” în scopul achiziționării de alimente. Mai multe detalii aici;
  • Seara de film la Cinema Patria (2 decembrie, ora 19:00) – o parte din suma obţinută din bilete va fi folosită în scopul achiziţionării cadourile pentru copii;
  • Împărțirea de prăjituri și băuturi calde în Facultatea de Istorie (2-10 decembrie 2014), în scopul strângerii de fonduri;
  •  Împodobirea bradului de Crăciun în incinta Facultății de Istorie (4 decembrie 2014);
  • Târg de produse handmade – 8-9 decembrie, Facultatea de Istorie;
  • Licitaţie de produse la Merci Charity Boutique (8 decembrie, ora 19:00). Vor fi licitate cărţi, tricouri, rochii, tablouri, CD-uri, bijuterii etc.;
  • Petrecerea de Crăciun va avea loc în Hangover Club, pe 9 decembrie 2014, începând cu ora 22. Cu această ocazie, invitaţii vor putea dona bani (minim 5 lei) sau jucării, materiale şcolare etc.

Evenimentul central al Seratei va avea loc pe data de 11 decembrie 2014, ora 14:00, la Facultatea de Istorie – o serbare de Crăciun, acompaniată de colinde, teatru de păpuşi și voie bună. Copiii se vor bucura de prezența lui Moș Crăciun, cel care le va oferi cadourile mult aşteptate.

Vă așteptăm la sediul ASID (sala 103, et.1, Facultatea de Istorie, Bld. Regina Elisabeta, nr.4-12) între 2-11 decembrie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, să ne ajutaţi să transformăm perioada sărbătorilor de iarnă a acestor copii ȋn momente de fericire.

Pentru mai multe detalii sau pentru donații: Alexandru Chiriac | coordonator campanie | 0757 796 156 | alex.costin.chiriac@gmail.com.

Mulțumim partenerilor noștri Lions Club Buzău – Mousaios și Leo Club „Grifon” Buzău!